Poesia - Rita Pacilio tradotta in lingua romena da Daniela Marculet - 'Gli imperfetti sono gente bizzarra' - LVF 2012

Dall'ultimo volume di poesie: Rita Pacilio - Gli imperfetti sono gente bizzarra
Traduzione in lingua romena: Daniela Mărculeț
Din ultimul volum de poezie “Imperfecții sunt oameni bizari” de Rita Pacilio
Traducerea: Daniela Mărculeț


Se încrețește lacul Nemi strângându-se
într-un gest de dureroasă tăcere
de l-ar vedea cum mușcă norii
înecăciunea ar ajunge pe culme
Urcă vizitatorii
pe o stradă descoperită răsar
printre plante
fete de culoare pe jumătate goale
Pasc temeri
și coapse înfiorate. Și fixează
neliniștita lumină a-nserării
ca și cum ar fi un contact.
Cer iertare lumii/ Cum ți-o cer și ție/ Pentru acest pelerinaj al meu obosit/ Pentru strigătul mut/ Pentru alergătura ce mă-neacă și spune./ Destinul este un cerc fără de sfârșit.
* * *
Către nord-vest se ridică stânca
se cațără apele
unde se depune îndurarea
algele zvârlesc stări de spirit printre degete.
Săruturi spastice cu plămâni plini
abisul ce rămâne între dinți.
Nebunii au buze de-un roz purpuriu
genunchii înfipți în gât
cei de la primul etaj cer timp
colecționează doze pentru iarnă.
Scriu pe marmură cu farduri
și salivează meduze pe bărbie
cei de la etajul doi tremură
maladia ce crește spre adio.
* * *
Temnița fratelui meu
are ferestrele surde
expiră sufletul încă uimit
de frica de trăsnet
sunete ca salutări în vocea clopotului
de moarte
iar pe gât respirația ce nu vrea să se sfârșească.
Carnagiul în fiecare noapte se maschează
nerăbdător murmurul în saloane
este interzis omagiul adus zeilor
se ajunge mereu prea curând sub vânt
minciuni și sacrilegii ascunse.
Temnița fratelui meu
este oracol timid
probabil un ochi ce spionează
o piatră pustie
în sârma ghimpată păsările dorm
dincolo
nici o barcă nu mai există.
* * *
E-o mușcătură prudentă obscuritatea
un desen făcut din absențe.
Se despuie scobitura din umăr
dezgolită de mână
ca un miez
ca un melc.
Dragostea mea, eu sunt asta:
frumusețea unui circ
vina de a fi strigat
în tulpina ta caritabilă.
Sau poate
agitatul participiu
și ora fixată pentru trezire.
Nu voi înțelege nimic, niciodată din numele serii
din felinarele dezbrăcate ca femeile
și din tine, ce te destrami pe pereții odăii.



<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<





Si increspa il lago di Nemi
in un gesto di doloroso silenzio
a vederlo mordere nuvole
l’affanno arriverebbe in cima.
Salgono visitatori
in una strada scoperta riaffiorano
in mezzo alle piante
ragazze di colore nude a metà
pascolano paure
e cosce raggelate. E fissano
l’inquieta luce della sera
come fosse un contatto.
Chiedo perdono al mondo/ come lo chiedo a te/ per il mio peregrinare stanco/ per l’urlo muto/ per la corsa che mi affanna e dice./ Il destino è un cerchio senza fine.
***
Verso nord-ovest aumenta la scogliera
si arrampicano le acque
dove si posa la clemenza
le alghe consegnano umori tra dita.
Convulsi baci a pieni polmoni
all’abisso che rimane tra i denti.
I folli hanno labbra di rosa vermiglio
ginocchia conficcate nella gola
quelli del primo piano chiedono l’ora
collezionano dossi per l’inverno.
Scrivono sui marmi con il trucco
e sbavano meduse sul mento
quelli del secondo piano tremano
il morbo che cresce nell’addio.
***
La prigione di mio fratello
ha le finestre sorde
esala l’anima ancora sbalordita
dalla paura del lampo
suoni di saluti nella campana
a morte
e sul collo il respiro che non vuole finire.
L’ecatombe ogni notte si maschera
impaziente il mormorio nei reparti
è illecito l’omaggio agli dei
si arriva sempre presto sottovento
menzogne e sacrilegi nascosti.
La prigione di mio fratello
è oracolo timido
probabile occhio spia
una pietra desolata
nella recinzione gli uccelli dormono
di là
nessuna barca esiste più.
***
È un morso prudente l’oscurità
un disegno fatto di assenze.
Si denuda l’incavo della spalla
svuotato dalla mano
come un gheriglio
una lumaca.
Amore mio io sono questa:
la bellezza del circo,
la colpa di aver gridato
nel tuo gambo mendicante.
O forse
l’inquieto participio
e l’ora scandita del risveglio.
Non capirò mai niente del nome della sera
dei lampioni spogliati come donne
e di te che ti sfaldi sul muro di casa.

 http://www.lavitafelice.it/news-recensioni-r-pacilio-tradotta-in-lingua-romena-da-daniela-marculet-953.html